Nu stiu cum,dar a fost real;
O adiere usoara-ce incerca sa-mi distraga atentia cu n lucruri banale- trece prin mine;
Parca o raza de soare ma atinge,ma cuprinde,imi inunda fata de lumina;
Stiu doar ca a durat putin -o clipa,o secunda- dar a fost deajuns incat sa inteleg un singur lucru,miracolele exista;
Intind mainile spre cer,asteptand parca ceva magic,asteptand ca cerul sa-mi ajunga-n brate;
Genunchii mei cad la pamant,intre pietre,iar o mare rosie mii mazgaleste; stargand cu lacrimile mele genunchii patati,apare adierea,apare totul,apare eternitatea;
Iubesc viata; iubesc infinitul; iubesc norii; iubesc tot ce ma face sa ma simt speciala.
De ce corpul meu tremura ?
O emotie -infernala- imi invaluie tot tabloul perfect,iar cuvintele din mintea mea nu-si mai gasesc ordinea;
Vine,vine; e undeva acolo,ii vad umbra in raza soarelui;
Ma simt bine si vreau sa arat asta cu fiecare secunda ce pleaca,lasand in urma doar prezentul;
Imi place sa-mi pierd timpul uimindu-ma cu toate minunatiile ce exista; imi place sa-mi pierd timpul privind la apus; imi place sa-mi pierd timpul privind mereu catre orizont si imaginandu-mi o lume magica.
Deja privesc lumea cu alti ochi; privesc lumea cu ochii sufletului;
Stiu doar ca adierea de vant a fost una diferita,a fost ca o vesnicie.
Atat am vrut sa spun.
Corina; nu uita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu